Mindfulness-ul ne ajută să gestionăm stresul. Explicațiile psihologului
Mindfulness înseamnă conștientizarea moment cu moment a gândurilor, emoțiilor, senzațiilor corporale și a mediului înconjurător.
Mindfulness înseamnă conștientizarea moment cu moment a gândurilor, emoțiilor, senzațiilor corporale și a mediului înconjurător.
Sărbătorile de Iarnă vin întotdeauna cu preparate grele, pline de grăsimi, zahăr și un aport crescut de proteine. Legumele aproape că lipsesc iar organismul are de suferit, chiar dacă nu ne dăm seama pe moment.
Sistemul imunitar poate avea de suferit nu doar din cauza alimentației și a lipsei de odihnă ci și din cauza faptului că stăm prea departe de energiile Pământului și de lumina Soarelui.
Este sezonul căpșunelor! Aceste fructe aromate, care se găsesc acum din abundență în piețe sunt extrem de sănătoase. Așadar profită din plin de această perioadă pentru a consuma cât mai multe căpșune. Eu una mi-am propus să le consum mai des decât în alți ani, ca și gustare între mese.
Cancerul este una dintre cele mai temute boli la ora actuală. Numai în România sunt înregistrați aproape 500,000 bolnavi de cancer la ora actuală. Aproximativ 150 dintre persoanele bolnave ce cancer mor în fiecare zi în țara nostră, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Pandemia de coronavirus ne-a prins pe toți nepregătiți. Ne-am trezit de pe o zi pe alta că trebuie să stăm acasă, departe de cei dragi, de familie, de prieteni. Pentru multe persoane viața s-a schimbat radical, iar noile provocări la care suntem supuși zilnic pot duce la stări de anxietate și de stres.
Am observat la oamenii din jurul meu că cei mai mulți (peste 95%), consideră că citricele sunt cele mai bune surse de Vitamina C. Acest lucru nu este greșit, citricele conținând o cantitate destul de mare de Vitamina C, însă există alte fructe, dar mai ales multe legume, care au un conținut mai mare sau cel puțin egal cu cel al citricelor.
Până în urmă cu câțiva ani (cred că 5-6), spanacul era departe de a se afla pe lista legumelor mele preferate. Deși îmi plăceau multe dintre legumele verzi, cu frunze (în special salata verde și urzicile) spanacul era undeva, pe la capătul listei. Asta până când am descoperit că poate fi consumat în mai multe moduri, nu doar ca mâncare de spanac cu sos de roșii. Îl ador în salate, în omleta sau preparat cu ghimbir și lămâie.
Aceste blocaje mentale pot fi depășite atunci când reușim să parăm convingerile nocive cu gânduri-întrebări care urmăresc strategii ale realității ce verifică gradul posibil de împlinire a convingerii sau gânduri-soluții.
Dacă pentru unii gătitul acasă nu este o problemă, pentru alții este o adevărată corvoadă. Și știu asta pe pielea mea. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi începe să gătesc, dar am fost nevoită să fac asta încă din ianuarie. Gătitul este, pentru mine departe de a fi o plăcere.
Comentarii recente