Expunerea la soare și plimbările în natură ajută la întărirea sistemului imunitar

Sistemul imunitar poate avea de suferit nu doar din cauza alimentației și a lipsei de odihnă ci și din cauza faptului că stăm prea departe de energiile Pământului și de lumina Soarelui.

natura

Vitamina D se ia, în mod natural, prin expunerea la soare. În acelasi timp, legătura cu natura și energiile transmise de Pământ ne ajută să ne relaxăm. Este dovedit faptul că stresul este un alt factor care duce la scăderea sistemului imunitar.

Nu știu voi cum sunteți, dar eu nici într-un an normal, în care pandemia nu ne ținea în casă, nu stăteam la soare prea mult. Sau mai bine spus, nu stăteam mai deloc. Prin urmare nivelul de vitamina D din sânge este mult prea mic, iar de doi ani, de când am descoperit acest lucru iau suplimente la recomandarea medicului.

Cât despre petrecut timp în natură, rar se întâmplă să am timp, iar atunci când am, având în vedere că prețurile pentru un weekend la munte sunt foarte mari, prefer să rămân acasă.

natura

Cum te ajută soarele și natura să-ți întărești sistemul imunitar

Despre ajutoarele de neprețuit pe care ni le oferă Soarele și natura pentru întărirea sistemului imunitar ne vorbeste Dr. Vanessa Youness, care ne explică ce efect are terapia denumita grounding (sau earthing) pentru organismul nostru și ne învață cum putem beneficia de aceasta.

Grounding sau earthing reprezintă o tehnică terapeutică modernă, care implică desfășurarea unor activități care ne “împământează” sau ne reconectează energetic cu pământul. Această conductivitate electrică funcționează ca un mijloc de apărare a sistemului imunitar, exact în același mod în care o fac antioxidanții. Printre cele mai cunoscute terapii de tip earthing, amintim: mersul cu picioarele goale, relaxarea totală pe iarbă sau chiar scufundarea în apă.

natura

În același timp, doctorul Vanessa Youness, fondatorul Clinicii YOUness, specializată în terapii naturiste, afirmă că terapiile de tip grounding sau earthing sunt folosite de foarte multe ori pentru afecțiunii precum: oboseala cronică, durerile cronice, anxietate sau depresie, tulburări de somn sau chiar boli cardiovasculare.

“Multe studii au demonstrat că, într-adevăr există beneficii reale ale grounding-ului asupra sănătății fizice, în special atunci când vorbim de fluxul sanguin, care determină fluiditatea celulelor roșii, care au un rol esențial în stabilirea gradului de sănătate cardiovasculară. Totodată, prin această metodă pot fi reduse durerile musculare, dar contribuie și la starea generală de spirit, având un efect vindecător asupra stărilor de anxietate sau de depresie. Putem exersa zilnic grounding-ul, făcând o plimbare de cel puțin 30 de minute prin iarbă, continuând cu încă 30 de minute de relaxare totală direct pe iarbă. De asemenea, scufundările în apă ne fac foarte mult bine, deoarece și apa are proprietăți asemănătoare pământului”, declară doctorul Vanessa Youness.

Cromoterapia, vindecarea prin lumină și culori

natura

Corpurile noastre au nevoie de lumina Soarelui pentru a trăi. Și, așa cum știm deja cu toții, acea lumină poate fi împărțită în diferite culori ale spectrului. Iar fiecare dintre aceste culori are anumite proprietăți vindecătoare.

“Mai mult ca sigur, fiecare dintre noi, am experimentat deja faptul că un dezechilibru al oricăreia dintre aceste culori se poate manifesta prin simptome fizice și mentale. Terapia prin culori funcționează pe diferite puncte de energie pentru a vă ajuta să vă echilibrați corpul prin spectrul complet de lumină vizibilă, fiecare culoare răspunzând unei nevoi distincte. Spre exemplu, roșul susține funcțiile circulatorii și nervoase, poate crește pulsul, poate crește tensiunea arterială și, desigur, rata respirației. Portocaliul stimulează activitățile mentale și se identifică foarte ușor cu optimismul, galbenul trezește inspirația mentală și un sentiment de bucurie, verdele este asociat cu armonia și are un efect relaxant, iar albastrul promovează relaxarea și calmul”, conchide doctorul Vanessa Youness, fondatorul Clinicii YOUness și a Fundației YOUness – dedicată cercetării medicale.

Surse foto: piqsels.com

Te-ar putea interesa și:

An enthusiast dreamer, writer, and blogger who loves cats, coffee and rainy days!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.