Trăim vremuri grele, în care toate obiceiurile noastre de zi cu zi s-au transformat radical. Cei mai mulți dintre noi am ajuns să lucrăm de acasă. Odată cu această schimbare și cu restricțiile impuse ne-am văzut în fața faptului de a nu mai putea mânca în oraș.
Dacă pentru unii gătitul acasă nu este o problemă, pentru alții este o adevărată corvoadă. Și știu asta pe pielea mea. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi începe să gătesc, dar am fost nevoită să fac asta încă din ianuarie. Gătitul este, pentru mine departe de a fi o plăcere. Însă schimbarea stilului e viață îmi impune să mănânc sănătos și echilibrat. Și numai gătind acasă mă asigur că am toți nutrienții necesari și că nu depășesc cantitatea de grăsimi de care corpul meu are nevoie zilnic.
Sau cel puțin așa credeam până acum! Meniurile LifeBox sunt special concepute pentru a asigura necesarul de calorii de care corpul are nevoie zilnic, astfel încât să-ți menții silueta, să slăbești și în același timp să mănânci sănătos și variat.
LifeBox, conceptul de healthy food delivery dedicat persoanelor care își doresc un stil de viață sănătos, a lansat meniul ComfortBox, gândit special pentru această perioadă în care cei mai mulți dintre clienți lucrează de acasă. Noul meniu asigură două mese principale și o gustare pe zi, preparate în siguranță din ingrediente variate.
Meniul ComfortBox include prânz, gustare (supă) și cină și este disponibil pentru acasă, livrat în sistem contactless, în două variante: Vegetarian, pentru prețul de 33 lei și Optim, care conține și preparate din carne la mesele principale, pentru prețul de 39 lei. La cele două variante disponibile, clienții pot adăuga și o gustare dulce pentru 9 lei în plus sau o pâine artizanală cu maia și semințe pentru 5 lei.
Potrivit reprezentanților companiei, noul meniu ComfortBox a fost gândit pentru a veni în ajutorul clienților în această perioadă dificilă, oferindu-le o opțiune de alimentație variată la un preț accesibil, cu preparate gătite în condiții optime de igienă și siguranță. Astfel, aceștia pot reduce pe cât posibil deplasările la supermarket pentru a își procura produse alimentare, respectând recomandările din această perioadă ale autorităților.
Totodată, din prețul fiecărui meniu ComfortBox comandat, compania redirecționează 2 lei către Asociația Zi de Bine pentru strângerea de fonduri pentru spitale și personalul medical. Donațiile vor fi folosite în campania #ScutPentruSpitale pentru achiziționarea de echipamente medicale, echipamente de protecție, dezinfectanți, teste de diagnostic și alte resurse necesare cadrelor medicale în lupta cu COVID-19. De asemenea, clienții LifeBox pot face donații către asociație și prin butonul de donație disponibil în pagina de Checkout.
“Am lansat noul meniu ComfortBox pentru a oferi clienților care stau acasă beneficiul zilnic al unui confort culinar, fără grija întrebărilor precum <Eu ce gătesc?> sau <Ce mănânc astăzi?>, cu preparate sănătoase și variate, la un preț accesibil. Fiind un produs special adaptat pentru această situație dificilă, pe lângă meniul livrat în fiecare dimineață la ușa apartamentului, clienții contribuie direct la strângerea de fonduri pentru spitale și personalul medical prin campania #ScutPentruSpitale inițiată de Asociația “Zi de Bine”. Ne-am alăturat acestei cauze pentru a veni în sprijinul sistemului medical și al cadrelor medicale, cele mai expuse în prezent, ajutând acolo unde este cea mai mare nevoie de noi resurse pentru a opri această pandemie”, au declarat cofondatorii LifeBox.
Livrarea meniurilor se desfășoară exclusiv contactless
LifeBox anunță că a întrerupt pentru moment posibilitatea de plată a meniurilor în numerar, clientul având la dispoziție opțiunea de plată online pe site, iar livrarea se face contactless.
”În această perioadă am luat toate măsurile necesare de igienizare și de prevenție împotriva răspândirii COVID-19, astfel încât să minimizăm riscul unei posibile contaminări, atât a angajaților cât și a clienților noștri. În ceea ce privește zona de producție (bucătăria), nu ne-am limitat doar la normele pe care ni le-au impus organele de control abilitate din domeniu, ci am triplat numărul dezinfectărilor pe suprafețele din acest spațiu. De asemenea, am suplimentat măsurile de protecție și de dezinfectare a tuturor zonelor de lucru, recepție marfă, mașini de transport și orice alt spațiu din incinta sediului nostru ce intră în contact cu angajații”, completează cofondatorii LifeBox