Am vorbit de multe ori despre importanța hidratării și o voi mai face. Am spus în acest articol despre cât este de important să ne hidratăm, mai ales în sezonul cald, când organismul are nevoie de multă apă. În același articol povesteam și despre faptul că, pentru mine, este o adevărată provocare să beau apă sau alte lichide care nu includ cofeină.

Deși a trecut mai bine de un an, tot nu am reușit să-mi fac o obișnuință din a bea apă. Am zile în care beau peste un litru și zile, cum a fost cea de ieri, în care nu am băut nicio cană întreagă de apă. Am băut în schimb cafea și ceai care nu ajută deloc în acest proces. Azi, însă, m-am simțit vinovată și am băut mai multă apă.
În weekend însă stau cel mai bine la capitolul hidratare. Am o carafă în care adaug lămâie și/sau lime și ghimbir și așa reușesc să beau aproape doi litri de apă pe zi. Dar când sunt la muncă mă iau cu treaba și uit să beau sau amân intenționat pe principiul “după ce termin task-ul acesta mă duc și-mi pun o cană cu apă”.
Am mai scris un articol despre idei pentru a face hidratarea mai plăcută și mai ușoară cu ajutorul fructelor pe care le putem adăuga în apă. Dacă ai nevoie de inspirație, las link-ul aici: Apa cu fructe, ideală pentru hidratare.
Hidratarea pielii, la fel de importantă
Pentru a avea pielea hidratată nu este suficient să bem zilnic peste doi litri de apă. Trebuie să folosim produsele ideale pentru îngrijirea acesteia și să încercăm numeroase produse până le găsim pe cele potrivite tipului nostru de ten.
O hidratare corectă a pielii este cu atât mai importantă în timpul verii. Soarele puternic și temperaturile ridicate din sezonul cald pot usca pielea, de aceea, trebuie să avem mai multă grijă de pielea noastră – hidratând-o, atât la interior prin consumul de lichide în mod regulat, cât și la exterior prin folosirea produselor de îngrijire hidratante, precum aloe vera, care vor face cu siguranță diferența!
Am descoperit de curând produsele din gama Herbal Aloe care au fost create special pentru hrănirea, hidratarea și catifelarea pielii. Mai mult, acestea sunt create cu ingrediente pe bază de plante, fără parabeni sau coloranți.
Gelul de curățare pentru mâini și corp este un gel de curățare blând, pe bază de plante, care ajută la calmarea pielii uscate, hidratând-o intens. Amestecul de plante conferă pielii un aspect sănătos, iar formula fără sulfați sau parabeni asigură o curățare delicată. În plus, acesta lasă un parfum fin, discret și fresh pe piele pentru mult timp.

Gelul calmant are o textură ușoară, hrănește și ajută la tratarea pielii uscate, datorită formulei îmbogățite cu aloe vera și extracte din plante hidratante. Acesta ajută la calmarea și refacerea pielii după expunerea la soare. Acest gel îmi place mai mult decât orice alt produs încercat până în prezent. Se absoarbe rapid în piele și nu lasă urme pe haine. În plus este foarte ușor de aplicat, iar după aplicarea pielea se simte cu adevărat hidratată și catifelată.
Gama Herbal Aloe Bath & Body Care include pe lângă produsele de mai sus și o loțiune pentru îngrijirea pielii- pentru hidratare profundă demonstrată clinic, balsam și șampon pentru fortificarea și repararea firului de păr și săpun de baie, pe bază de Aloe vera, ulei de măsline și vitaminele A,C și E. Pe acestea nu le-am încercat încă, dar cu siguranță le voi testa pe viitor. Însă poți găsi mai multe informații despre produsele Herbalife Nutrition, contactând un Membru Independent Herbalife Nutrition aici: https://contact.herbalife.ro/ .
Știai că studiile realizate cu sprijinul comunității științifice Herbalife au demonstrat că produsele din această gamă asigură hidratarea pielii pentru întreaga zi, lăsând-o cu 100% mai netedă și mai catifelată. Sunt rapid absorbite în piele și asigură o hidratare de durată, au efect calmant și revigorant, iar datorită ingredientelor naturale, pot fi folosite în fiecare zi.