Câți dintre voi nu s-a gândit măcar o dată în viață că se te iubești pe sine este dovadă de egosim? Am crescut într-o societate în care bunicile și mamele noastre au trăit pentru a avea grijă de copii și de soți, și nu de ele. Și de multe ori asta ni se pare normal. Ajungem să uităm de noi, să ne punem pe ultimul loc, când, de fapt, trebuie sa fim pe primul loc în viața noastră.
Trăind în acest mediu, gândul că iubirea de sine este egoistă și-a găsit calea profundă către subconștientul nostru.
Probabil sunt multe momente în care ne-am simțit vinovați în legătură cu faptul că ne iubim pe noi înșine, ca mai apoi să creștem într-o rușine toxică. Am încetat să ne mai vedem ca pe un prieten, nu am putut să ne iertăm greșelile. Ne-am învinovățit și ne-am criticat, am petrecut ore în șir judecându-ne și analizându-ne toate greșelile. Ne-am pierdut empatia pentru noi înșine și, undeva pe parcursul drumului, chiar am depășit limita, și așa au apărut pedepsele pe care ni le aplicăm singuri.
“Poate că nu este vorba despre tine. Poate fi vorba despre o altă persoană pe care o știi și care trece prin asta. Iar tu nu știi cum să ajuți. Putem ajuta la pansarea rănilor a doi oameni diferiți, dar nu le putem arăta cum să facă asta de unii singuri. Din cauza acestei vine pe care o purtăm în mințile noastre – mitul că iubirea de sine este iubire egoistă”, explică psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Cum să ne iubim din nou pe noi înșine?
Psihologul Angela Nuțu afirmă că nu trebuie să fim narcisiști ca să învățăm să ne iubim pe noi înșine, trebuie doar să trecem peste rușinea primordială, cea care a fost impusă direct sau indirect de cutumele societății. Și este un lucru foarte ușor de făcut dacă urmăm acești trei pași:
1. Acceptare. “În primul rând, dă-ți seama că, fiind ființe umane, avem atât puncte slabe cât și puncte forte. Ești Om, deci vei face întotdeauna greșeli. Ca toți ceilalți, vor fi întotdeauna lucruri în viața ta de care să nu fii mândru. La un moment dat în viețile noastre, cu toții ezităm și eșuăm. Să accepți acest adevăr universal este primul tău pas. Ai putea practica mindfulness pentru a construi această atitudine de acceptare”, explică psihologul.
2. Perfecționismul. “În al doilea rând, trebuie să știi că este un exercițiu fără sens să încercăm să ne construim pe noi înșine ca persoane perfecte. Perfecționismul nu reușește niciodată, nu ne iese pentru că nu se termină niciodată. Însă nici nu ne permite să ne bucurăm de niciuna dintre realizările noastre. Știai că perfecționismul poate duce, de fapt, la procrastinare? Așadar renunță la perfecționism. Spune-ți “Oprește-te!” și treci la următorul lucru important”, este de părere psihologul Angela Nuțu.
3. Autocompasiunea. “În cel de-al treilea rând, deschide-ți inima și permite-ți să fii binevoitor cu propriul tău sine. Tratează-te cu compasiune. Autocompasiunea înseamnă să fii binevoitor cu tine însuți în fața situațiilor dificile și a eșecurilor personale. Autocompasiunea înseamnă, în fapt, să-ți pese și să-i înțelegi pe ceilalți, să nu te judeci sau să te pedepsești și nici să ascunzi, dar nici să fii deprimat în fața emoțiilor dificile. Oamenii cu auto-compasiune au parte de mai multă fericire, optimism și satisfacție în viețile lor. De asemenea, ies pe primul loc în ceea ce privește inteligența, înțelepciunea și curajul în fața sorții. Așadar, în loc să fii unul dintre cei care se critică pe ei înșiși, fii unul dintre cei care sunt binevoitori cu ei înșiși. Cu cât te iubești mai mult, cu atât mai bune devin încrederea, capacitățile romantice și șansele de supraviețuire. Oamenii care se iubesc pe ei înșiși își creează obiceiuri bune și activități sănătoase. Fac mișcare fizică în fiecare zi, dorm bine și au conexiuni sociale minunate”, explică Angela Nuțu.
Ce să ne spunem atunci când nu ne mai iubim pe noi înșine?
Psihologul este de părere că sunt foarte multe persoane care afirmă că dacă ele nu se iubesc, atunci cine să o facă? În schimb, sunt câteva lucruri pe care am putea să ni le spunem nouă înșine pentru a crea o scurtătură printre pașii de mai sus, pentru iubirea de sine:
- Sunt doar om. Oamenii fac greșeli. Este ok.
- Deja am încercat să-i ofer o formă rezonabilă. Nu ar trebui acum să încerc s-o fac perfectă.
- Țin la mine. Asta nu înseamnă că sunt egoist pentru că țin și la ceilalți.
- Este corect să mă iubesc pe mine însumi pentru că mă ajută să empatizez și să creez o legătură mai puternică cu partenerul meu.
- Pot sta cu sinele meu emoțional în iubire și în grijă, așa cum aș face-o cu cel mai bun prieten.
Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuți și bine pregătiți traineri din România, vicepreședinte al Asociației Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.
1 Comment